Lionel Messi a fost desemnat, pentru a șaptea oară în carieră, cel mai bun fotbalist în cadrul ceremoniei „Balonului de Aur” și a ținut să îi transmită un mesaj lui Robert Lewandowski.
Polonezul lui Bayern Munchen a fost principalul contracandidat al argentinianului, care însă a primit în cele din urmă distincția. Lionel Messi i-a transmis atacantului că ar fi meritat să câștige acest trofeu în 2020, și a insistat pe acest subiect în finalul discursului său.
Robert Lewandowski era văzut cu șanse mari anul trecut, însă revista France Football a hotărât să nu acorde nimănui trofeul din cauza întreruperilor competiționale din cauza Covid-19.
Lionel Messi i-a transmis lui Robert Lewandowski că ar fi meritat cu prisosință să fie desemnat de France Football cel mai bun fotbalist al anului 2020, an când evenimentul nu a mai avut loc.
„Este o mare onoare să mă lupt cu Robert (n.r. Robert Lewandowski). Anul trecut erai câştigător şi cred că France Football ar fi trebuit să îţi acorde trofeul”, a spus Lionel Messi la finalul ceremoniei în cadrul căreia a fost desemnat, pentru a șaptea oară în carieră, câștigătorul „Balonului de Aur”.
Polonezul a fost cotat de casele de pariuri cu șansa a doua la câștigarea prestigioasei distincții în acest an, iar estimările lor au fost respectate. Lionel Messi a fost desemnat câștigător, iar atacantul lui Bayern Munchen s-a clasat pe poziția a doua.
Cu toate acestea, mulți dintre specialiști l-au considerat pe Robert Lewandowski cel mai bun jucător al anului 2021 și în jurul acestui subiect s-au iscat multe discuții. Pentru a împăca pe toată lumea, organizatorii au hotărât ca, începând cu anul 2021, să acorde și trofeul pentru cel mai bun vârf de atac, distincție care a ajuns în vitrina vârfului de atac al lui Bayern Munchen și al echipei naționale a Poloniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER